Ceasul polonez din Târgu-Jiu “ticăie” pentru vilele din vecinătatea fostului lagăr

2132

Ceasul polonez din municipiu este singura mărturie rămasă, în picioare, din fostul lagăr al Târgu-Jiului, bisericuţa şi clopotniţa acestuia fiind, în schimb, conform martorilor, rase de pe faţa pământului. Terenurile fostului lagăr, dar şi cele aflate în apropierea spaţiului în care au stat deţinuţii politici, şi poate mai puţin capodopera solară, au atras, motiv pentru care în zonă s-au construit mai multe vile. Autorităţile municipale susţin că proprietăţile sunt edificate conform legii, şi au prea puţină legătură cu fostul lagăr, cu cei cazaţi acolo, ori cu ceasul solar care nici măcar nu-i deranjează pe vecinii la fel de negălăgioşi.

DSC_0107Puţini sunt cei care îşi amintesc de clădirile care păzeau ceasul polonez din municipiu. Orologiul solar este însă prilej de aducere-aminte pentru Ion. C.Gociu, preşedintele Asociaţiei “Cultul Eroilor Gorj” care nu poate să uite efectul pe care l-a avut asupra sa, la prima vedere, ceasul polonez. “Prima dată am văzut acest ceas solar în toamna anului 1954 când am venit la liceu. Era o zi de sărbătoare, nu aveam ce face, eram un copil care stătea la gazdă, şi am venit să mă plimb prin acest loc. Mi-au atras atenţia, din prima, trei lucruri: bisericuţa cu clopotniţa ei, o troiţă şi acest ceas. Ceasul solar a fost construit de către un arhitect polonez care a fost în acest lagăr. Deoarece, înainte de a fi lagăr pentru deţinuţii politici a fost lagăr pentru militarii polonezi. Când nemţii au intrat de la vest şi ruşii de la est, armata poloneză a încercat să fugă. Cei care au rămas aici au avut noroc, deoarece cei care au ajuns la Catin unde 12.000 de militari, ofiţeri, subofiţeri, au fost ucişi. Ceasul era aşezat cam central faţă de actualul spaţiu. Toţi veneau la ceas, se uitau cât e ora, deoarece nu toată lumea avea ceas pe vremea aceea”, povesteşte Gociu.

DSC_0142Orologiul, lângă subunitatea cu radiolocator!
În 1955, la revenirea lui Gociu la Târgu-Jiu, lângă ceasul polonez apăruse o subunitate militară, cu radiolocator, care vedea ţintele intrate pe teritoriul ţării noastre şi le conducea până la graniţe. “Militarii care stăteau în acest serviciu care era unul de luptă permanentă aveau grijă de ceasul polonez. În jurul lui erau ronduri cu trandafiri, iar oricine venea în inspecţie pe la Târgu-Jiu şi vroia să vadă ceasul era adus îmediat în locul dorit”, explică Gociu.

Ceasul, primenit de autorităţile municipale
DSC_0149În ultimii ani  ceasul de la fostul lagăr a fost abandonat. Puţini erau cei care veneau să-l mai viziteze, asta şi pentru că tinerii nu au fost informaţi de existenţa acestei mărturii. “Când am dorit să scriu un articol despre ceas(..) am găsit ceasul în paragină. Mi-am adus aminte de scandalul făcut de o delegaţie poloneză care a venit la Târgu-Jiu să vadă ceasul. I-am povestit primarului Cârciumaru, dânsul s-a conformat, iar la venirea ambasadorului Poloniei în municipiu ceasul arată altfel. Chiar şi eu am rămas uimit când am venit şi am văzut ce a făcut aici. Am fost plăcut suprins. Anterior cei care l-au văruit l-au cioplit, i-au dat jos basoreliefurile, un braţ era vopsit într-un fel, altul altfel, o bătaie de joc. Acum arată altfel…”, a completat preşedintele “Cultului Eroilor”.

Vile, lângă şi pe teritoriul fostului lagăr
În prejma fostului lagăr şi în vecinătatea lui au apărut, ca ciupercile după ploaie, însă mai multe construcţii civile, private, fapt care îl nemulţumeşte pe Ion C.Gociu, care susţine că aceste vile nu ar trebui să apară lângă ceasul polonez. Reprezentanţii autorităţilor municipale susţin în schimb că aceste construcţii sunt edificate conform legii, iar ceasul nu este pus deloc în umbră de aceste locuinţe, aflate la mare distanţă de orologiul solar.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.