Bebeluș găsit mort în tomberon

835

Un bărbat care căuta sticle de plastic într-o ghenă de gunoi, aflată pe o stradă din apropierea cinematografului „Sergiu Nicolaescu”, din Târgu-Jiu, a făcut, ieri, o descoperire șocantă. Acesta a sunat la 112, după ce a observat cadavrul unui nou-născut în tomberon. ”Căutam peturi și doze. Am găsit o plasă acolo, nici nu știam ce e în ea. Am crezut că e mâncare pentru porci. Când m-am uitat în ea, atunci am văzut că e un nou-născut. Imediat am sunat la 112. M-am speriat când am văzut ce e acolo. Stau și cam rău cu inima. M-a luat tremuratul. Era mort, era în două pungi. Era asfixiat. Am văzut căpuțul copilului”, a povestit Ion Peptan.
Bebelușul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru efectuarea necropsiei, în urma căreia se va stabili dacă s-a născut mort. Primele verificări arată că ar fi vorba despre o fetiță născută la termen, care ar fi murit prin asfixiere. ”Are toate semnalmentele unui nou-născut, dar decizia finală asupra cauzei decesului se stabilește la autopsie, pentru că trebuie să știm dacă plămânul este respirat sau nu. Se va trimite la laborator, se face proba plutirii în apă, sunt o serie de indicii pe care trebuie să le respectăm, conform protocolului. Se pare că a fost născută și, caldă fiind, băgată în sac, iar sacul a fost strâns la gură. Nu pot face afirmații definitive. Nașterea ar fi putut fi, ieri după-amiază, către seară, noaptea, nu are mai mult, pentru că la copii și în mediul închis și umed, putrefacția merge mult mai repede. Finalul va fi decis numai de efectuarea necropsiei. Nu se observă semne de violență pe exterior”, a declarat Claudia Beldean, șefa Serviciului de Medicină Legală Gorj. Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului pentru identificarea celei care l-a aruncat la ghena de gunoi, cauza fiind preluată de procuror. ”Eu locuiesc în blocul de aici. Nu se poate așa ceva. Îmi pare rău”, a spus îngrozită o femeie care locuiește în zonă.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.